Aproximativ 200 de membri ai Federaţiei "Sanitas" vor picheta mâine sediul Ministerului Sănătăţii, nemulţimiţi de diminuarea salariilor şi de problemele apărute în cadrul procesului de descentralizare a unităţilor sanitare. Consiliul Naţional al Federaţiei "Sanitas" se va întruni joi dimineaţa, pentru a analiza impactul reducerii salariilor cu 25 la sută şi pentru evaluarea problemelor apărute în cadrul procesului de descentralizare a unităţilor sanitare, se arată într-
un comunicat de miercuri al federaţiei. În cadrul acestei şedinţe, sindicaliştii vor stabili calendarul acţiunilor de protest pentru susţinerea pachetului de revendicări al Federaţiei. După încheierea Consiliului Naţional, membrii consiliului şi membrii Uniunii Sindicale Sanitas Bucureşti vor protesta, tot joi, între orele 13.00-15.00, la sediul Ministerului Sănătăţii.
Membrii Federaţiei Sanitas ameninţau, în prima jumătate a lunii august, cu miting şi marş în Capitală, pe 22 septembrie, la care ar putea să participe peste 10.000 de persoane, din cauza diminuărilor salariale ale personalului din sănătate, urmând ca cei 120.000 de membri ai organizaţiei sindicale să dea statul în judecată.